-
Psalmii 73
- 1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată!
- 2 Totuşi era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii!
- 3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi.
- 4 Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.
- 5 N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
- 6 De aceea, mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
- 7 Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima.
- 8 Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
- 9 îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul.
- 10 De aceea, aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
- 11 şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
- 12 Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile.
- 13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
- 14 căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
- 15 Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
- 16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
- 17 până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
- 18 Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd.
- 19 Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
- 20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
- 21 Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
- 22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
- 23 Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
- 24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
- 25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
- 26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
- 27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
- 28 Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul, Dumnezeu, Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
-
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.