-
Plângerile lui Ieremia 3
- 1 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
- 2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
- 3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna toată ziua.
- 4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele.
- 5 A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
- 6 Mă aşază în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
- 7 M-a înconjurat cu un zid ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
- 8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
- 9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.
- 10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
- 11 Mi-a abătut căile şi apoi s-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.
- 12 Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
- 13 În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
- 14 Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
- 15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
- 16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
- 17 Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea.
- 18 Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.”
- 19 „Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
- 20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
- 21 Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
- 22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
- 23 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
- 24 „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El.
- 25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
- 26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
- 27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
- 28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
- 29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
- 30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
- 31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
- 32 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,
- 33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
- 34 Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
- 35 când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
- 36 când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
- 37 Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
- 38 Nu ies din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
- 39 De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
- 40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.
- 41 Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
- 42 „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!”
- 43 În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
- 44 Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
- 45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
- 46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
- 47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.
- 48 Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
- 49 Mi se topeşte ochiul în lacrimi necurmat şi fără răgaz,
- 50 până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.
- 51 Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
- 52 Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.
- 53 Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine.
- 54 Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: „Sunt pierdut!”
- 55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
- 56 Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
- 57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!”
- 58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
- 59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
- 60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
- 61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
- 62 cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
- 63 Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
- 64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!
- 65 Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
- 66 Urmăreşte-i, în mânia Ta, şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.