-
Zaharia 6
- 1 Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi, şi munţii erau de aramă.
- 2 La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car, cai negri,
- 3 la al treilea car, cai albi şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii.
- 4 Am luat cuvântul şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?”
- 5 Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ.”
- 6 Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi.
- 7 Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul.
- 8 El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.”
- 9 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 10 „Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia şi Iedaia, şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.
- 11 Să iei de la ei argint şi aur, să faci din ele o cunună şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
- 12 Şi să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui şi va zidi Templul Domnului.
- 13 Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi».’
- 14 Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere-aminte în Templul Domnului.
- 15 Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului, şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Albanian
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Calo
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dari
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- English and Klingon.
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malagasy
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Mongolian
- Myanmar Burmse
- Ndebele
- Norwegian bokmal
- Norwegian nynorsk
- Pohnpeian
- Polish
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Serbian
- Shona
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Tausug
- Thai
- Tok Pisin
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.