-
Luca 1
- 1 Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,
- 2 după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului,
- 3 am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,
- 4 ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai.
- 5 În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta.
- 6 Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.
- 7 N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
- 8 Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
- 9 după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului.
- 10 În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
- 11 Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
- 12 Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica.
- 13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
- 14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
- 15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
- 16 El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
- 17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”
- 18 Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.”
- 19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună.
- 20 Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.”
- 21 Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu.
- 22 Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una, şi a rămas mut.
- 23 După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.
- 24 Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea,
- 25 „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni”.
- 26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
- 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
- 28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
- 29 Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.
- 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
- 31 Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
- 32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
- 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
- 34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”
- 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
- 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună.
- 37 Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”
- 38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.
- 39 Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda.
- 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei.
- 41 Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.
- 42 Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.
- 43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?
- 44 Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.
- 45 Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.”
- 46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul
- 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
- 48 pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
- 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt,
- 50 şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
- 51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.
- 52 A răsturnat pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
- 53 Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
- 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa –
- 55 cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”
- 56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi, s-a întors acasă.
- 57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu.
- 58 Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea, şi se bucurau împreună cu ea.
- 59 În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
- 60 Dar mama lui a luat cuvântul, şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.”
- 61 Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta”,
- 62 şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele.
- 63 Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan”. Şi toţi s-au minunat.
- 64 În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu.
- 65 Pe toţi vecinii i-a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri.
- 66 Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el.
- 67 Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis:
- 68 „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
- 69 Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David,
- 70 cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime;
- 71 mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!
- 72 Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
- 73 potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,
- 74 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică,
- 75 trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.
- 76 Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui
- 77 şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;
- 78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
- 79 ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
- 80 Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.