-
2 Timotei 1
- 1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
- 2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
- 3 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi-strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
- 4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
- 5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.
- 6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
- 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
- 8 Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
- 9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
- 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
- 11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al neamurilor.
- 12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
- 13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
- 14 Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
- 15 Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
- 16 Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.
- 17 Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
- 18 Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.