-
Proverbe 30
- 1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înţelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel şi pentru Ucal.
- 2 Negreşit, sunt mai prost decât oricine şi n-am pricepere de om.
- 3 N-am învăţat înţelepciunea şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.
- 4 Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?
- 5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.
- 6 N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.
- 7 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte!
- 8 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
- 9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.
- 10 Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme şi să te faci vinovat.
- 11 Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său şi nu binecuvântează pe mamă-sa.
- 12 Este un neam de oameni care se crede curat, şi totuşi nu este spălat de întinăciunea lui.
- 13 Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufaşi şi care îşi ţin pleoapele sus.
- 14 Este un neam de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţite, ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ şi pe cei lipsiţi dintre oameni.
- 15 Lipitoarea are două fete: „Dă! dă!” Trei lucruri sunt nesăţioase, patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”,
- 16 şi anume: Locuinţa morţilor, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!”
- 17 Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur.
- 18 Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele şi chiar patru pe care nu le pot pricepe:
- 19 urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corabiei în mijlocul mării şi urma omului la o fată.
- 20 Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă şi se şterge la gură şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”
- 21 Trei lucruri fac să se răscoale o ţară şi patru lucruri nu le poate suferi:
- 22 un rob care a început să împărăţească, un nebun care are pâine din belşug,
- 23 o femeie dispreţuită care se mărită şi o roabă care moşteneşte pe stăpână-sa.
- 24 Patru vietăţi sunt mai mici pe pământ, şi totuşi dintre cele mai înţelepte:
- 25 furnicile, care nu sunt un popor tare, dar îşi pregătesc hrana vara;
- 26 şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşază locuinţa în stânci;
- 27 lăcustele, care n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete;
- 28 păianjenul îl poţi prinde cu mâinile şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.
- 29 Trei fiinţe au o ţinută frumoasă şi patru au mers măreţ:
- 30 leul, viteazul dobitoacelor, care nu se dă înapoi dinaintea nimănui,
- 31 calul închingat gata şi ţapul, şi împăratul căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă.
- 32 Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură:
- 33 căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge şi stoarcerea mâniei dă certuri.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.