-
Ezechiel 4
- 1 „Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
- 2 Înfăţişează-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur.
- 3 Ia o tigaie de fier şi pune-o ca un zid de fier între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată şi s-o strâmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel!
- 4 Apoi culcă-te pe coasta stângă şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.
- 5 Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile în care să porţi nelegiuirea casei lui Israel.
- 6 După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.
- 7 Apoi întoarce-ţi faţa şi braţul dezgolit spre Ierusalimul împresurat şi proroceşte împotriva lui.
- 8 Şi iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poţi să te întorci de pe o coastă pe alta până nu vei împlini zilele împresurării tale.
- 9 Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
- 10 Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, şi anume câte douăzeci de sicli pe zi; să mănânci din ea din când în când.
- 11 Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură, şi anume câte o şesime de hin; vei bea din ea din când în când.
- 12 Hrana s-o mănânci ca turte de orz, pe care le vei coace în faţa lor cu balegă de om.”
- 13 Şi Domnul a zis: „Aşa îşi vor mânca pâinea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre care îi voi izgoni.”
- 14 Eu am zis: „Ah, Doamne, Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinereţea mea şi până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat şi nicio carne necurată n-a intrat în gura mea.”
- 15 El mi-a răspuns: „Ei bine, iată că îţi dau balegă de bou, în loc de balegă omenească, şi-ţi vei face pâinea pe ea.”
- 16 El mi-a mai zis: „Fiul omului, iată că voi sfărâma toiagul pâinii la Ierusalim, aşa că vor mânca pâine cu cântarul şi cu necaz şi vor bea apă cu măsură şi cu groază.
- 17 Vor duce lipsă de pâine şi de apă, se vor uimi unii de alţii şi se vor sfârşi din pricina nelegiuirii lor.”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.