-
2 Cronici 19
- 1 Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă, la Ierusalim.
- 2 Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.
- 3 Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.”
- 4 Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.
- 5 A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.
- 6 Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi, ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.
- 7 Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”
- 8 Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.
- 9 Şi iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.
- 10 În orice neînţelegere, care vă va fi supusă de fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor, şi anume cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.
- 11 Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria pentru toate treburile Domnului şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.