-
Neemia 2
- 1 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
- 2 Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
- 3 şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?”
- 4 Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
- 5 şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”
- 6 Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec şi i-am hotărât o vreme.
- 7 Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,
- 8 şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
- 9 M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai-mari ai oastei şi nişte călăreţi.
- 10 Sanbalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
- 11 Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
- 12 După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
- 13 Am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului şi spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.
- 14 Am trecut pe la Poarta Izvorului şi pe la Iazul Împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.
- 15 M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii, şi astfel m-am întors.
- 16 Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
- 17 Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”
- 18 Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.
- 19 Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”
- 20 Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi, dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere-aminte în Ierusalim.”
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.