-
Deuteronomul 19
- 1 După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor,
- 2 să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău.
- 3 Să faci drumuri şi să împarţi în trei ţinutul ţării pe care ţi-o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentru ca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea.
- 4 Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo, ca să-şi scape viaţa, când va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte.
- 5 Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna, ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său şi-l omoară. Atunci, el să fugă într-una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa,
- 6 pentru ca nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie şi urmărind pe ucigaş, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său.
- 7 De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi.
- 8 Când Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi-o va da –
- 9 numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui –, atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei,
- 10 pentru ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.
- 11 Dar dacă un om fuge într-una din aceste cetăţi după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea,
- 12 bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară.
- 13 Să n-ai milă de el şi să ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.
- 14 Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care o vei avea în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău.
- 15 Un singur martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.
- 16 Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire,
- 17 cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă.
- 18 Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,
- 19 atunci să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
- 20 În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme, şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
- 21 Să n-ai nicio milă, ci să ceri viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Myanmar Burmse
- Norwegian bokmal
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Thai
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
-
Active Persistent Session:
To use a different persistent session key, simply add it above, and click the button below.
How This All Works
Your persistent session key, together with your favourite verse, authenticates you. It links to all your notes and tags in the Bible. You can share it with loved ones so they can see your notes and tags.
However, to modify your notes and tags, you need both the persistent session key and your favourite verse.
Please Keep Your Favourite Verse Private
Your persistent session key and favourite verse provide you exclusive access to edit your notes and tags. Think of your persistent session key as a username and your favourite verse as a password. Therefore, ensure your favourite verse is kept private.
The persistent session key allows viewing, while editing is only possible when the correct favourite verse is provided.
-
Loading...
-
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.